„Acest buget ne va permite sa investim fara precedent anul viitor”. Declaratiile premierului inaintea sedintei de guvern din aceasta seara, dedicatea bugetului pe 2024

„Adoptăm astăzi Bugetul de Stat pe 2024, unul axat pe investiţii de circa 7% din PIB. Anul viitor, investiţiile vor contribui cu jumătate la creşterea economică, iar creşterea investiţiilor va fi dublă faţă de cea a consumului! Aici este, de fapt, cheia dezvoltării României”, a ținut să sublinieze premierul, care a mulţumit ministrului Finanţelor ”pentru tot efortul depus”.

 „Țintim o creștere economică de 3,4%, a doua cea mai mare din Uniunea Europeană. ”Asta înseamnă 150 de miliarde de lei în plus la PIB-ul României faţă de acest an. Bugetul asigurărilor sociale, pe care îl aprobăm tot azi, probează că există bani atât pentru creşterea pensiilor de la 1 ianuarie cu rata inflaţiei, de 13,8%, cât şi pentru recalcularea pensiilor din 1 septembrie! Sunt prevăzute şi fonduri pentru a creşte alocaţiile şi ajutoarele sociale. Majorăm, aşa cum am promis, salariile profesorilor şi există necesarul pentru o mărire de 5% în sistemul bugetar – nu şi la demnitari”, a mai afirmat premierul.

 Investițiile sunt de peste 120 de miliarde de lei, este n record absolu după 1989. Avem cel mai mare buget din istorie la Educaţie, cu peste 21 miliarde lei mai mult faţă de 2023. La Transporturi, alocăm cu 27% mai mulţi bani pentru a susţine investiţiile din infrastructură. Asta înseamnă 6,5 miliarde lei în plus pentru alte loturi de autostradă finalizate, trenuri electrice, vagoane noi şi lucrări de modernizare a porturilor”, a detaliat șeful cabnetului.

„Nu vor exista creșteri de taxe în 2024”, a mai precizat premierul. Acesta a spus că inflația va continua să scadă.

„Acest buget, sperăm votat înainte de Crăciun în Parlament, ne va permite să investim fără precedent anul viitor, de fapt, să construim România”, a conchis Ciolacu.