Blog

Sectorul 5: Peste 42 de milioane de lei pentru reabilitarea si consolidarea Scolii Gimnaziale „Mircea Santimbreanu”


Primăria Sectorului 5 continuă investițiile în infrastructura școlară!

 Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat, astăzi, contractul de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții „Reabilitarea și consolidarea Școlii Gimnaziale Mircea Sântimbreanu Corp A+B, din Șoseaua Alexandriei, nr. 21, Sector 5”.

 Contractul prevede alocarea sumei de 42.061.235,40 (aproximativ 8,5 milioane euro) din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Suma de 9.016.080,97 lei va fi alocată din bugetul local.

 Proiectul vizează consolidarea și modernizarea clădirii, astfel încât elevii și profesorii să beneficieze de un spațiu sigur, adaptat cerințelor actuale. Lucrările vor începe în perioada următoare și vor fi derulate conform unui plan bine structurat.

 „Așa cum am mai spus, educația este o prioritate pentru mine, în calitate de primar. Investițiile în unitățile de învățământ continuă, pentru a le asigura elevilor siguranță și confort. Vom accesa în continuare fonduri europene și guvernamentale, pentru a moderniza cât mai multe unități de învățământ din Sectorul 5. Îmi doresc ca procesul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții, pentru ca elevii să vină la școală cu drag și pentru a porni cu dreptul pe drumul cunoașterii.”, a declarat Vlad Popescu Piedone, primarul Sectorului 5.

 De asemenea, autoritățile aduc la cunoștință că lucrările de reabilitare și consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu vor începe săptămâna aceasta.

În cazul Școlii Gimnaziale I.G. Duca, Primăria Sectorului 5 a obținut toate avizele necesare, inclusiv pe cel de la ISU, iar săptămâna viitoare se va depune dosarul la Primăria Municipiului București, pentru obținerea autorizației de construcție. Menționăm că această autorizație o poate elibera doar Primăria Capitalei, iar de îndată ce se va obține, Primăria Sectorului 5 va demara lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale I.G. Duca.

Articolul Sectorul 5: Peste 42 de milioane de lei pentru reabilitarea si consolidarea Scolii Gimnaziale „Mircea Santimbreanu” apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link