Noul spital din Sinaia își deschide porțile în curând. Primarul, în dialog cu personalul medical din oraș


Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, s-a întâlnit cu personalul medical din Sinaia, chiar în recepția noului spital care va fi dat în folosință foarte curând.

Discuția a fost una directă și necesară. Primarul le-a cerut sprijinul pentru perioada următoare, în care va avea loc transferul din vechiul spital în cel nou. Este un proces complex, care depinde în mod real de implicarea fiecărui angajat – de la așezarea echipamentelor și materialelor, până la organizarea eficientă a fiecărui spațiu. Primarul a pus accent pe responsabilitate și atenție la detalii pentru ca acest transfer să fie unul lin, fără sincope, în beneficiul direct al pacienților.

Noul spital este construit și dotat la standarde moderne, cu echipamente de ultimă generație. Tocmai de aceea, este esențial ca întreg personalul – medici, asistente și personal auxiliar – să se familiarizeze din timp cu noile circuite, cu modul de funcționare și cu sistemele care vor fi implementate în scurt timp.

Primarul a subliniat necesitatea unei colaborări strânse între administrație și conducerea spitalului. Dincolo de clădire și dotări, rămâne esențial ceea ce contează pentru fiecare cetățean: calitatea serviciilor medicale. Noul spital trebuie să însemne nu doar condiții mai bune, ci și servicii la același nivel – profesioniste, corecte și orientate către oameni. Acest proiect devine realitate prin efort comun, iar în centrul lui sunt, ca întotdeauna, oamenii.

Articolul Noul spital din Sinaia își deschide porțile în curând. Primarul, în dialog cu personalul medical din oraș apare prima dată în Prahova Medicala .



Source link