
Masina „inghitita” de o strada din Sectorul 6
Mai multe camere de luat vederi din zonă dar și unii martori au surprins momentul pe ct de halucinant, pe atât de real în care o stradă s-a prăbușit în București și a înghițit o mașină și un copil. Copilul a fost rapid din groapă, fără răni evidente. Evenimentul s-a petrecut miercuri pe Șoseaua Orhideelor din Sectorul 6, în jurul orei 8.30, după ce strada s-a surpat. În craterul format pe stradă a căzut parțial și un vehicul de la salubrizare.
Referitor la cumplitul eveniment, Poliția Capitalei a precizat că ”locul în care a avut loc incidentul din această dimineață, din Sectorul 6, reprezintă calea de acces spre clădirea unde își desfășoară activitatea o unitate de învăţământ”. Reprezentanții DGMPB au transmis și că zona cu pricina ”reprezintă o proprietate a unei societăți private, care aparține unei foste fabrici de tutun”.
”Incidentul a avut loc pe calea de acces, din strada Regiei 2, care este teren privat și se află în proprietatea unei societăți. Înainte de ’89, aici a funcționat Fabrica de Țigarete.
Terenul s-a surpat deasupra unei conducte de utilități, unde au avut loc lucrări de-a lungul timpului. Din cauza greutății cumulate a mașinii parcate și a autoutilitarei care aparține unei firme de salubrizare, oprită pentru a ridica gunoiul”, susțin, la rândul lor,surse din Primăia Sectorului 6.
Totodată, Primarul Sectorului… 4, Daniel Băluță, a scris un comentariu pe contul său de socializare:
„ Bucureștiul se prăbușește, bucată cu bucată, stradă cu stradă.
Astăzi s-a întâmplat în Sectorul 6, pe Șoseaua Orhideelor, unde asfaltul s-a surpat din senin și a „înghițit” mai multe mașini. În luna mai, s-a întâmplat același lucru și în Sectorul 1, pe strada Witting.
Mâine, Doamne-Ferește!, s-ar putea întâmpla și la Piața Unirii, unde planșeul Unirii, vechi de aproape 100 de ani și pe care râul Dâmbovița îl macină în fiecare zi, este declarat, de către experți, un PERICOL PUBLIC”.
foto: captura video