Prevenția și educația timpurie în domeniul sănătății orale au fost în prim-plan la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Ploiești, unde a avut loc o lecție deschisă de educație pentru sănătate, susținută de medicul stomatolog Teodora Ringhilescu, de la clinica Teo Smile Ploiești.
Tema lecției, la care au participat 46 de elevi de la clasele a VII-a A și C, a fost una de maxim interes pentru copii și adolescenți: „Top 5 greșeli în igiena dentară”, abordată într-un mod accesibil, interactiv și adaptat vârstei elevilor.
Medicul Teodora Ringhilescu le-a explicat elevilor importanța unei igiene orale corecte, consecințele obiceiurilor greșite și rolul prevenției în menținerea sănătății dinților pe termen lung. Lecția a urmărit nu doar transmiterea de informații medicale, ci și formarea unor deprinderi sănătoase, esențiale încă din copilărie.



Activitatea a fost realizată în colaborare cu Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, prin Universitatea Populară „Dimitrie Gusti”, fiind parte a demersurilor educaționale extracurriculare dedicate sănătății copiilor.
Inițiativa se înscrie în misiunea Clinicii stomatologice Teo Smile Ploiești de a promova educația pentru sănătate orală, misiune reflectată și prin platforma TeoSmileKids, componentă specială a clinicii, care este dedicată copiilor. Prin intermediul acesteia, Teo Smile pune accent pe prevenție, informare corectă și crearea unei relații pozitive între cei mici și medicul stomatolog, încă de la primele vizite la cabinet.
Astfel de lecții deschise demonstrează că parteneriatul dintre școală și specialiștii din domeniul medical poate avea un impact real în formarea unor generații mai informate, mai responsabile și mai atente la propria sănătate.
Articolul Educație pentru sănătate orală: lecție deschisă susținută de medicul stomatolog Teodora Ringhilescu, de la Clinica Teo Smile, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ploiești apare prima dată în Prahova Medicala .
