Coral Impex, sponsor al conferinței „Romînia 2025-2040. Politici pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în România. Importanța deosebită a turismului balnear și de wellnes”


Ziarul Economistul a publicat declarațiile doamnei prof. univ. dr. Gabriela Țigu, decan, Facultatea de Business și Turism, ASE București în cadrul conferinței „ROMÂNIA 2025-2040. POLITICI PENTRU DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A TURISMULUI ÎN ROMÂNIA. IMPORTANȚA DEOSEBITĂ A TURISMULUI BALNEAR ȘI DE WELLNESS” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 27 noiembrie 2025, la Clubul BNR, Banca Națională a României (BNR).

La acest eveniment, compania ploieșteană CORAL IMPEX a fost unul dintre sponsori.

Împreună cu colegul meu, domnul profesor Mihai Tănase, prezint rezultatele unui studiu pe care l-am realizat cu mediul de afaceri, referitor la așteptările angajatorilor în ceea ce privește competențele viitorilor specialiști în turism, absolvenți de liceu, de școli vocaționale, de studii superioare. Vorbim despre învățământul de turism, în general și rolul său în demersul dezvoltării și promovării turismului nostru pe noi paliere, sustenabilitatea fiind unul din aceste paliere.

Cum se adaptează învățământul la schimbările pe care toți le-am simțit, mai ales după pandemie? În acest studiu, pe care l-am publicat într-o editură internațională specializată în turism, am încercat să arătăm cum s-au schimbat așteptările angajatorilor, cum s-au schimbat așteptările tinerilor și cum ajungem la un echilibru din acest punct de vedere pe piața muncii. Am trecut prin multe transformări odată cu pandemia și aceste transformări sunt vizibile și pe piața muncii, în sectorul nostru. World Economic Forum realizează studii cu privire la competențele cerute pe piața muncii, inclusiv în și turismu. Dacă în perioada dinainte de pandemie aveam niște competențe soft și vorbeam de etică, de comunicare interpersonală, construire de relații, gândire critică, posibilitate sau capacitate de luare a deciziilor, autonomie etc., studiul World Economic Forum arată că după pandemie, unele din aceste competențe au crescut în intensitate și au apărut și altele noi. Comunicarea și cooperarea au crescut ca importanță în capacitățile angajaților de rezolvare a problemelor. Avem, de asemenea, adaptabilitate, flexibilitate, gândire critică. Peste toate acestea, abilitățile digitale au căpătat o greutate și mai mare.

Noi am întreprins cercetarea realizând un focus grup la care am invitat dintre partenerii noștri din industria hotelieră și din domeniul agențiilor de turism. Am avut șase hotelieri și zece reprezentanți ai agenților de turism, care au participat la acest focus grup, organizat într-unul din hotelurile partenere. Eșantionul este corect din punctul de vedere al metodologiei științifice, pentru că am avut grijă să invităm hotelieri din diverse segmente de piață, iar din domeniul agențiilor de turism, atât din incoming, cât și din outgoing. Multe discuții au fost bazate pe ceea ce s-a întâmplat în pandemie și pe felul cum a influențat ea angajabilitatea în turism și în industria ospitalității. Toți respondenții au fost de acord că se vede clar tendința, mai ales a tinerelor generații, de a se orienta către alte domenii de activitate mai bine plătite. Generația tânără, obișnuită în pandemie cu învățatul de acasă, a început să prefere lucrul de acasă mai mult decât celelalte generații și asta are un impact extrem de mare asupra industriilor ospitalității; poate mai puțin asupra sectorului de travel, dar în hotel, restaurant etc., asta este o problemă.

Citeste mai departe AICI.

Articolul Coral Impex, sponsor al conferinței „Romînia 2025-2040. Politici pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în România. Importanța deosebită a turismului balnear și de wellnes” apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link