24 de contracte de finantare cu primarii si alti beneficiari din tara, semnate la Ministerul Energiei: Surse regenerabile si stocarea energiei

„Astăzi am semnat 24 de contracte de finanțare cu primării și alți beneficiari din întreaga țară, în cadrul apelului finanțat prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Aceste proiecte, cu o valoare totală de 68.077.227,21 lei (13.682.764,64 euro), vor adăuga o capacitate totală instalată de 9,54986 MW.

Prin aceste investiții, continuăm dezvoltarea capacităților de producție a energiei regenerabile în România. Beneficiile vor fi multiple: reducerea facturilor pentru instituțiile publice locale, asigurarea autonomiei energetice și protejarea mediului.

Printre beneficiarii acestor proiecte de finanțare se numără Universitatea Ovidius Constanța, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC”, primăria Municipiului Slobozia, primăria Orașului Hațeg și primăriile a 20 de comune din județele Iași, Cluj, Hunedoara, Tulcea, Ilfov, Timiș, Suceava, Olt, Mureș, Constanța, Arad și Neamț.

Am prioritizat încă de la începutul mandatului meu investițiile din PNRR și Fondul pentru Modernizare. Deși efectele nu se vor resimți imediat, pe termen mediu și lung aceste noi capacități de producție vor contribui la independența energetică a țării noastre, vor asigura un mediu mai curat și vor reduce prețul energiei pentru români și pentru mediul economic românesc”, a anunțat în urmă cu scurt timp ministrul Energiei, Sebastian burduja.