Termoenergetica, anunturi de ultim moment pentru mii de bucuresteni!

Simultan cu înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene, au fost desfășurate, pe strada Apusului și lucrări de primă urgență contractate de CMTEB. Un alt tronson de aproximativ 450 de metri de țeavă, cu diametrul de 400 mm a fost înlocuit în continuarea șantierului POIM.

Reprezentanții companiei precizează că rețeaua este în funcțiune și alimentează 174 blocuri (aproximativ 9.800 de apartamente din sectorul 6), din zona Bulevardului Iuliu Maniu, Intrarea Jarului, străzile Corbilor, Apusului și Ghirlandei.

Potrivit Primăriei Municipiului București, în afară obiectivele care în prezent sunt deschise și se află în diferite stadii de execuție, trei obiective sunt în faza de autorizare, iar restul (până la 25) sunt în faza de proiectare și avizare.