E OFICIAL: USAMV Cluj-Napoca își modernizează infrastructura educațională prin Programul Operaţional Regional 2014–2020. Instituția de învățământ construiește, la Jucu, o Clinică Veterinară pentru Ecvine (lat. equus = cal) și animale mari.
„La USAMV Cluj-Napoca se construiește!!
Acum este vorba despre Clinica Veterinară pentru Ecvine și alte animale mari, amplasată în comuna Jucu .
După mai bine de 10 ani de căutări și eforturi (locul investiției, modele internaționale, surse de finanțare, proiectare, aprobări, licitații publice) în ultimele două luni s-au turnat fundațiile și încep să fie înălțate clădirile celei mai moderne clinici veterinare pentru animale mari din această parte a Europei.
Infrastructura educațională, cu o suprafață desfașurată de peste 10.000 mp, va cuprinde clinica propriu-zisă, centru de reproducție si medicină sportivă, laboratoare, anatomie patologică, manej acoperit, facilități de cazare și spitalizare animale, izolator pentru animale cu boli infecțioase și anexe.
Pe lângă funcțiunile de educație în diagnostic și tratament, infrastructura educațională va oferi competențe și abilități în creșterea și nutriția animalelor mari, precum și în sporturile ecvestre.
Construirea clinicii este susținută prin Programului Operaţional Regional 2014–2020, prin proiectul cu titlul „Modernizarea infrastructurii educaționale universitare de nutriție și patologie animală a USAMV Cluj-Napoca la Jucu”, Cod SMIS 2014+: 125186, Contract de finațare 6589/11.02.2021.
Aducem mulțumiri autorităților care au aprobat și finanțat proiectul, colaboratorilor și tuturor colegilor care au contribuit și contribuie la inițierea, implementarea și asigurarea cofinanțării investiției”.
Anunțul a fost făcut de ProfCornel Cătoi, Rectorul USAMV Cluj pe pagina sa de socializare.
Când vrei, POȚI!
