Administratie

WOW! Bazin semi-olimpic in comuna Dobroesti, judetul Ilfov 

Vineri, 17 mai, a avut loc inaugurarea unui obiectiv… mai puțin obișnuit pentru mediul rural românesc : bazinul de înot semi-olimpic din campusul școlar de la Dobroești.
Educația este prioritară, precum și dezvoltarea armoni

Vineri, 17 mai, a avut loc inaugurarea unui obiectiv… mai puțin obișnuit pentru mediul rural românesc : bazinul de înot semi-olimpic din campusul școlar de la Dobroești.

oasă a copiilor noștri. Iar eu, în calitate de administrator public al județului Ilfov, am susţinut și m-am implicat în realizarea campusului școlar. De altfel Consiliul Județean Ilfov a cofinanțat alături de primăria Dobroești acest proiect. 
Aici, copiii nu mai puteau învața într-o școală care devenise insalubră, veche de 120 de ani , așa că am depus tot efortul pentru a le asigura un spaţiu educaţional cu toate necesare, chiar european. Și așa s-a născut acest campus cu o suprafaţă totală de 7.560 mp, o investiție de peste 14 milioane de lei. 
Campusul școlar este format dintr-o școală cu 9 săli de clasă, 3 laboratoare – de chimie, biologie și informatică, un amfiteatru, o bibliotecă și o sală de mese. Înafară de acestea mai există și o grădiniţă cu program prelungit, care pe lângă sălile pentru grupe și a dormitoarelor, mai are o bucătărie complet utilată, o sală de festivităţi și un teren de joacă. Bazinul de înot semi-olimpic inaugurat astăzi are 775 mp și, tot pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor mai există un teren de fotbal acoperit, amenajat pe 1.050 mp, a transmis, în legătură cu acest subiect, Irinel Scriosteanu, administratorul public al județului Ilfov.
La eveniment a participat, firește, primarul comunei Dobroești, Ștefan Condu.
*Comuna se află pe malul stâng al râului Colentina, foarte aproape de București, la circa 9 km de centrul orașului. Prin satul Fundeni trece calea ferată București Obor–Constanța, intersecția ei cu linia ce duce la Gara București Nord aflându-se la marginea comunei, la limita cu orașul Pantelimon și cu sectorul 2 al Bucureștilor.
Localitatea are peste 9300 de locuitori.

Foto : Scriosteanu Irinel