Universitatea din București a desemnat câștigătorii Celei de-a IX-a ediții a Premiilor Senatului UB. Premii de peste 500.000 de lei


Universitatea din București (UB) premiat miercuri, 17 decembrie 2025, 77 dintre cei mai valoroși membri ai comunității academice, parteneri și colaboratori, în cadrul Celei de-a IX-a ediții a Galei de decernare a Premiilor Senatului Universității din București. Cuantumul total al premiilor pentru anul 2025 propus de Senatul Universității din București este de peste 500.000 de lei.

Cu o tradiție de nouă ani, Gala de decernare a Premiilor Senatului Universității din București aduce recunoaștere performanțelor academice, în cercetare și implicare civică ale membrilor comunității academice a Universității din București. Astfel, în cadrul Galei au fost acordate premii în domeniile Științelor Umaniste, Științelor Sociale, Științelor Vieții și Pământului, Științelor Exacte și Ingineriei, pentru educație / formare profesională; cercetare, inovare și publicații, pentru profesori emeriți, profesori asociați și angajatori, precum și pentru reviste și inițiative civice.

Competiția numără câștigători pe domenii, iar dintre aceștia sunt aleși și câștigători ai Marilor Premii ale Senatului UB: „Profesorul anului”, „Programul universitar/postuniversitar al anului”, „Autorul anului”, „Proiectul de cercetare al anului”, „Teza de licență a anului”, „Disertația anului”, „Teza de doctorat a anului”, „Alumnus-ul anului” și „Angajatorul anului”. Ultimele două premii sunt onorifice și nu au o componentă patrimonială.

Câștigătorii sunt desemnați prin vot de către jurii formate din membri ai comunității UB din rândul candidaturilor înscrise în competiție. Lista completă a câștigătorilor celei de-a IX-a ediții a Premiilor Senatului Universității din București poate fi consultată aici.

Pentru a încuraja cadrele didactice și cercetătorii să facă performanță, beneficiile patrimoniale aferente Premiilor Senatului Universității din București pot consta în sume de bani pentru cadrele didactice titulare sau în cumul, oferind posibilitatea de a participa la conferințe sau de a achiziționa bunuri și servicii necesare exercitării profesiei pentru angajații universității, precum și în burse de excelență pentru studenți.

Universitatea din București, demersuri de transparentizare și promovare a prezenței internaționale a cercetătorilor

Universitatea din București își consolidează rolul de lider în cercetare la nivel național și regional. Astfel, din dorința de a evidenția prezența membrilor comunității universitare la conferințe și evenimente academice internaționale, dar și pentru a sprijini cercetătorii să identifice noi parteneri și proiecte de colaborare comune în rândul comunității, UB a lansat Harta cercetătorilor UB, www.hartacercetatorilor.ro, o platformă care prezintă, prin intermediul unor pin-uri geolocalizate, informații despre participările cercetătorilor, profesorilor și doctoranzilor UB la conferințe științifice, workshop-uri sau alte activități de cercetare în întreaga lume.

Din Seul, în San Francisco, și din Oslo, în Cape Town, membrii comunității universitare UB își marchează prezența globală, consolidând reputația academică a instituției la nivel mondial. De altfel, conform clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, Universitatea din București este prima universitate din România și în primele 301 – 350 de universități din lume pentru cercetarea științifică interdisciplinară.

Articolul Universitatea din București a desemnat câștigătorii Celei de-a IX-a ediții a Premiilor Senatului UB. Premii de peste 500.000 de lei apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link