
Turismul in luna mai 2019. 75,3% din sosirile in unitatile de cazare au fost cele ale turistilor romani
Potrivit INS, în luna mai 2019, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o creştere cu 8,0%, iar înnoptările au înregistrat o creştere cu 12,3%.
Comparativ cu luna mai 2018, în luna mai 2019 la punctele de frontieră s-a înregistrat o creștere în privința sosirilor vizitatorilor străini, cu 8,0%, iar la plecările în străinătate ale vizitatorilor români au marcat și ele o creștere cu 12,5%.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2019 au însumat 1103,9 mii, în creştere cu 8,0% faţă de cele din luna mai 2018.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna mai 2019, 75,3%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 24,7%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,3% din total turişti străini), iar din aceştia 86,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2019 au însumat 2162,5 mii, în creştere cu 12,3% faţă de cele din luna mai 2018.
potrivit datelor oficiale, din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna mai 2019 75,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 24,6%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 73,1% din total turişti străini), iar din aceştia 86,0% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Așa cum precizează reprezentanții Institutului Național de Statistică, Durata medie a şederii în luna mai 2019 a fost de 2,0 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.
Foto: Camelia Ramba, Marioara Babu, Marian Medregoniu, Cabana Negoiu – pagina oficiala

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2019 au însumat 1103,9 mii, în creştere cu 8,0% faţă de cele din luna mai 2018.