Digitalizarea și competențele digitale nu mai sunt apanajul unor companii considerate „moderne”, ci devin obligatorii în actuala realitate economică. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale evenimentului din seria Tech Nation Digital SME, organizat la Slobozia de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Evenimentul, desfășurat la finalul lunii octombrie, s-a bucurat de participarea unor reprezentanți ai autorităților publice, specialiști, membri ai corpului academic, ambasadori ai digitalizării și antreprenori.
Au fost dezbătute teme precum digitalizarea IMM-uri, adoptarea celor mai noi tehnologii pentru creșterea competitivității, îmbunătățirea competențelor digitale ale angajaților, inovare în antreprenoriat, administrație publică și formarea forței de muncă. Au participat la discuții Dragoș Soare, primarul Municipiului Slobozia, Dragoș-Costin Telehuz – secretar de stat MADR, Mihaela Stoica – antreprenor, Internațional Service SA, Georgian Gheorghe – antreprenor, Profesional GMBH Srl, Adrian Măniuțiu – antreprenor și analist economic, Valentin Bolcea – conferențiar Universitatea Politehnică București, Răzvan Bologa – profesor la Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE București, Dragoș Pufulete – manager proiect „Tech Nation Digital SME”.
Evenimentul a cuprins și o expoziție de robotică și tehnologie digitală, aparținând unor elevi de la licee din Slobozia, ONG-uri care promovează robotica și digitalizarea în rândul tinerilor, precum și studenți de la ASE București. Aceștia au prezentat imprimante 3D, diferite tipuri de roboți, camere de filmare 3600 și multe altele.
Utilizarea computerelor și internetului în desfășurarea activității au devenit regulă, iar avansul competitiv a început să fie obținut prin adoptarea de tehnologii precum AI (inteligența artificială) sau IoT (Internet of Things).
„Acum ceva vreme, competențele digitale, automatizarea și integrarea A.I-ul în fluxul zilnic erau privite, poate, ca niște excentricități, care îți creau avantaje suplimentare în piață. Apoi lucrurile au evoluat cu o viteză halucinantă și toate cele de mai sus au devenit un criteriu esențial pentru păstrarea unui nivel de competitivitate”, a arătat Adrian Măniuțiu, antreprenor și analist politic, în cadrul evenimentului Tech Nation Digital SME desfășurat la Slobozia.
Potrivit obiectivelor Uniunii Europene în materie de digitalizare, mai mult de 90% din IMM-urile din UE vor trebui să atingă cel puțin un nivel de bază al intensității digitale până în 2030. În prezent, media la nivelul UE este de aproape 70%, potrivit datelor 2023 ale Indicelui economiei și societății digitale (DESI). România se află în ultima parte în clasamentul țărilor UE, cu 52,5% dintre IMM-uri având un nivel de bază al intensității digitale, aceasta traducându-se prin aspecte precum accesul angajaților la internet, existența de specialiști IT în organizație, utilizarea de roboți industriali, organizarea de ședințe „remote” sau îmbunătățirea competențelor digitale ale angajaților.
VEZI CUM TE POATE AJUTA SOLUTIA KIM SA ITI DIGITALIZEZI AFACEREA!
„Trăim o nouă revoluție (post)industrială și suntem deja într-o nouă eră: aceea în care pentru menținerea funcțiilor vitale ale unei antreprize sau instituții, digitalizarea, automatizarea, integrarea IoT, A.I-ul au devenit obligatorii, criterii „sine qua non”. Ca orice moment nou, de început, asta poate crea opoziții și fobii. Dar nu trebuie să ne sperie, ne îndreptăm, dacă integrăm și utilizăm inteligent toate aceste instrumente, spre o lume mult mai bună și mai eficientă. Depinde de noi să știm să folosim progresul”, a subliniat Adrian Măniuțiu, în cadrul evenimentului Tech Nation Digital SME.
Tech Nation Digital SME este un program de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale ce se adresează angajaților și antreprenorilor. Proiectul este implementat de Consiliul Național al IMM-urilor din România și are ca obiectiv îmbunătățirea nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini digitale al angajaților care își desfășoară activitatea în sectoarele economice/domeniile identificate conform SNC și SNCDI din regiunile Sud Muntenia și Sud-Est (mai puțin ITI Delta Dunării).
În cadrul programului, 315 angajați participă la programe de formare în domeniul competențelor digitale (nivel de bază, avansate sau cursuri dedicate specialiștilor din domeniul IT). Programul „Tech Nation Digital SME” reprezintă o oportunitate pentru angajați, care învăța aspecte precum ce înseamna un profil virtual, SEO, Google Ads, cum pot folosi Youtube-ul în avantajul lor, elemente ce vizează comerțul electronic și securitatea cibernetică, dar și aspecte avansate precum cursuri de programare în diverse limbaje specifice. În cadrul proiectul „Tech Nation Digital SME”, 72 de IMM-uri primesc sprijin în vederea elaborării și introducerii unor programe de învățare la locul de muncă, orientate către alfabetizarea digitală a angajaților, care să permită anticiparea și adaptarea la evoluțiile specifice mediului economic actual.
