
Sedinta comuna de Guvern Romania-Moldova, la Bucuresti; ministrul Radu Oprea a fost la Chisinau
Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a fost primit ieri la Chișinău, de Pavel Filip, Prim-Ministrul Republicii Moldova, tema discuțiilor fiind pregătirea ședinței comune a celor două guverne din 22 noiembrie 2018, care va avea loc la București.
Cei doi demnitari au discutat despre agenda ședinței, care va cuprinde proiecte din domenii diverse, precum comerț, transporturi, infrastructură, cooperare vamală.
”Dorim să arătăm, încă o dată, prioritățile pe care România le are în dezvoltarea Parteneriatului Estic, susținând parcursul european al Republicii Moldova. Faptul că România este primul dintre statele cu care Republica Moldova are schimburi comerciale spune totul despre dimensiunea relațiilor reciproce. Ținta pentru valoarea schimburilor comerciale din acest an este de 2 miliarde de dolari”, a declarat Ștefan Radu Oprea.
Cele două părți au decis că ședințele Comisiei interguvernamentale colaborare economică vor avea loc de două ori pe an. Următoarea sesiune a Comisiei va avea loc la București, în iunie 2019, pe perioada mandatului României la Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Tot joi, Ștefan-Radu Oprea și Chiril Gaburici au participat la evenimentul „Oportunități de cooperare economică și investițională în Republica Moldova și România“, la care au fost prezenți oameni de afaceri și reprezentanți ai camerelor de comerț.