Sanatate - Educatie

Proiecte de acte normative pentru pacienții cu arsuri. Ce transmite Ministrul Sanatatii

Ministerul Sănătății a elaborat două proiecte de acte normative care prevăd noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienții cu arsuri. Pe lângă aceste proiecte de acte normative vom continua investiții în sănătate și vom finanța dotarea cu echipamente și aparatură medicală modernă toate spitalele din țară.
Cele două documente, Ordin pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave, respectiv Ordin pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri, se află, potrivit principiului de transparență decizională, pe site-ul Ministerului Sănătății.

Primul proiect de Ordin reglementează condițiile în care se realizează transferul în străinătate al pacientului cu arsuri. Proiectul prevede că transferul în străinătate se va face numai pentru cazurile care intrunesc criteriile de acces în centrele de mari arsi conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinului ministrului sănătății nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri și numai în cazul în care paturile pentru tratamentul arșilor grav de la nivel național sunt integral ocupate, prin confirmare de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență – C.O.S.U. Comisia, care va analiza dosarul medical al pacientului și va stabili dacă este necesar transferul acestuia în străinătate, este formată din 3 membri: medicul curant al pacientului, medicul Șef linie de gardă ATI și medicul Șef linie de gardă chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz. Aceasta comisie se întrunește în regim de urgență la solicitarea medicului curant al pacientului, în maxim 2 ore de la primirea cazului.
Decizia comisiei de transfer al pacientului pentru tratamentul în străinatate se transmite Ministerului Sănătății – Centrul Operativ pentru Situații de Urgență – C.O.S.U., care solicită la Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, asigurarea transportului autorizat. Medicul curant al pacientului realizează demersurile necesare pentru întocmirea raportului medical necesar eliberării documentului S2, conform legislației în vigoare. De asemenea, proiectul asigură un acces mai bun al pacienților cu arsuri la servicii medicale prin asigurarea unor noi criterii de acces în centrele de mari arsi.
Cel de-al doilea proiect de Ordin propune ca recuperarea medicală pentru pacientul cu arsuri să se desfășoare în secția de Medicină Fizică și de Recuperare a spitalului in care acesta a fost tratat sau, dacă starea pacientului o permite, în alte secții de Medicină Fizică și de Recuperare, în ambele situații asigurându-se personalul necesar pentru reabilitarea medicală a pacientilor cu arsuri grave. De asemenea, proiectul mai prevede ca centrul pentru arşi care asigură îngrijiri pentru copii, să fie inclusă în schema de personal și medici în specialitatea pediatrie şi chirurgie pediatrică. 
Cele două proiecte au fost elaborate de specialiști în ATI, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă și recuperare medicală din cadrul Comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, cu consultarea reprezentanților pacienților care au suferit arsuri.
Vreau să le mulțumesc, pe această cale, specialiștilor celor 2 comisii ale Ministerului Sănătății și supraviețuitorilor incendiului Colectiv, pentru implicare și aportul adus pentru realizarea acestor proiecte de acte normative, a transmis Ministrul Sănătății, Sorin Pintea.
(*mesajul a fost postat pe contul de socializare al ministrului)

foto: B365.ro

Ministerul Sănătății a elaborat două proiecte de acte normative care prevăd noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienții cu arsuri.