Sari la conținut
Administratie

Primarul Capitalei nu vrea in oras „protestatarii pe roti”, reprezentanti ai fermierilor si transportatorilor!

Primarul Capitalei nu vrea in oras „protestatarii pe roti”, reprezentanti ai fermierilor si transportatorilor!

„Am respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că nu este rezonabilă.

Aceștia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieței Victoriei și a străzilor adiacente, pentru 15.000 de mașini si utilaje. Evident ca întregul transport ar fi fost blocat în București.

Cel mai mare protest autorizat cu mașini a avut loc în 2017. Cele 3800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piața Victoriei și de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulației.

Dreptul la protest este consfințit de lege, însă fără perturbarea funcționării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun.

Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, așa cum am făcut și până acum”, a transmis marți după-amiază primarul general al capitalei, Nicușor Dan.