
Primaria Capitalei: Doi operatori economici au depus oferte în cadrul procedurii de achiziție a 100 de tramvaie
În sfârșit: Pentru îmbunătățirea transportului public în Capitală, Primăria Municipiului București achiziționează nu mai puțin de 100 de tramvaie moderne.
Pe data de 15 martie 2019 a expirat termenul pentru depunerea ofertelor pentru achiziția acestor mijloace de transport.
Deși în cadrul procedurii s-au înscris 20 de operatori economici, au depus ofertă doar 2, respectiv ASTRA VAGOANE CĂLăTORI SA și DURMAZLAR MAKINE SAN VE TIC A.S.
PRECIZARE: Primăria Municipiului București a publicat în SICAP, pe data de 11 decembrie 2018, anunțul pentru achiziția celor 100 de tramvaie, valoarea estimată a contractului fiind de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro).
Concret, este vorba despre achiziționarea a 100 de tramvaie și a unor echipamente necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 si 55.
Potrivit unui comunicat din partea administrației bucureștene, cele 100 de tramvaie noi vor avea podeaua complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, din gama de 36 m, cu minim 5 uşi duble, dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii salonului pasageri. Sistemul va oferi posibilitatea reglarii, atât a temperaturii, cât şi a debitului de aer.
De asemenea, prin documentația de achiziție s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puțin 220 de călători- total, dintre care minim 56 pe scaune, să aibă nivel de zgomot redus, instalație de supraveghere video, dar și echipamente pentru validarea cardurilor.
Pentru persoanele cu dizabilităţi care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platforma rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală şi se vor amenaja 2 locuri speciale la cea mai apropiată uşă dublă de acces față de postul de conducere.
De asemenea, în apropierea acestor spaţii trebuie prevăzute bare de susținere, dispozitive de asigurare, butoane de comanda şi comunicare etc.
Alte caracteristici tehnice:
– Durata de utilizare a tramvaiului – minim 30 ani;
– Garanţia funcţionarii fără defectiuni a tramvaiului – minim 5 ani sau minim 300.000 km, indiferent care se indeplineste primul de la data încheierii procesului verbal de recepţie pentru tramvai în ansamblu şi toate componentele acestuia;
– Lăţimea caroseriei tramvaiului 2400 – 2450mm;
– Consumul specific de energie electrica este factor de evaluare cu o pondere însemnată;
– Instalaţia IT care echipeaza tramvaiul şi realizează funcțiile de:
Informare călători (audio-vizuală);
Infotainment;
Numărare călători;
Supraveghere video;
Wi-Fi şi sistem de comunicare online;
– Posibilitatea transportarii bicicletelor printr-un sistem de prindere si fixare rabatabil, care sa nu ocupe spatiul destinat calatorilor atunci cand nu este utilizat.
– Echipare cu sistem INFOTAIMENT cu monitoare TFT LCD-LED sau superioare pentru indicarea traseului, a poziţiei tramvaiului în traseu şi pentru difuzarea de reclame comerciale, cu proprietati antivandalism, montate în interiorul salonului pentru călători astfel: minim 4 monitoare
Studiul de oportunitate pentru această achiziție a fost aprobat prin HCGMB nr 225/19.04.2018, iar achiziția face obiectul a 8 proiecte pentru care s-a solicitat finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (2 proiecte fiind aprobate și contractate, iar 6 – aprobate și în perioada de contractare a finanțării).
Obiectivele generale ale proiectelor sunt de a reduce emisiile poluante generate de transportul rutier motorizat la nivelul Municipiului București.
Autoritățile transmit că prin achiziționarea celor 100 de tramvaie noi care vor circula pe cele 8 linii de tramvai se urmărește creșterea atractivității si îmbunătățirea eficienței transportului public de calatori, a frecvenței si a timpilor de parcurs, accesabilității si implicit a transferului către acesta de la transportul privat cu autoturisme.
Principalele rezultate așteptate ca urmare a implementării celor 8 proiecte se referă a scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră și creșterea estimată a numărului de pasageri transportați.
Înnoirea parcului auto este una dintre măsurile stabilite în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Capitalei.
Sursa foto: Digi24

În sfârșit: Pentru îmbunătățirea transportului public în Capitală, Primăria Municipiului București achiziționează nu mai puțin de 100 de tramvaie moderne.

În sfârșit: Pentru îmbunătățirea transportului public în Capitală, Primăria Municipiului București achiziționează nu mai puțin de 100 de tramvaie moderne.