Planul de Actiune pentru un Oras Verde (PAOV), lansat in dezbatere publica! E vizata capitala!


Primăria Municipiului București a lansat la finele săptămânii trecute, în dezbatere publică, un document strategic –Planul de Acțiune pentru un Oraș Verde (PAOV), elaborat în cadrul programului BERD Green Cities. Acesta propune direcții de dezvoltare durabilă pentru Capitală până în anul 2040, cu accent pe calitatea aerului, transport eficient și sustenabil, energie verde și regenerare urbană.

Printre măsurile incluse se află și conceptul de Zonă cu Emisii Reduse (LEZ) – o măsură aplicată deja în multe orașe europene, care vizează reducerea poluării în zonele cele mai afectate, încurajarea utilizării mijloacelor de transport mai prietenoase cu mediul și nu interzicerea generală a autoturismelor în oraș.

Punerea în aplicare a Zonelor cu Emisii Reduse (LEZ) este parte din recomandările PAOV și este impusă ca măsură de Legea Mobilității Urbane Durabile 155/2023.

👉 LEZ nu înseamnă că Bucureștiul va deveni un oraș fără mașini, ci că, în anumite zone și pe baza unor analize clare privind calitatea aerului, se vor putea introduce reguli pentru a proteja sănătatea cetățenilor și mediul.

PAOV propune:

– Flotă de transport public cu emisii zero și infrastructură extinsă pentru vehicule electrice;

– Zone cu Emisii Reduse (LEZ) și monitorizarea calității aerului;

– Masterplan VELO pentru mobilitate nemotorizată;

– Dezvoltarea rețelelor Park & Ride și hub-uri de mobilitate;

– Decarbonizarea sistemului de termoficare și hărți energetice de risc;

– Colectare separată a deșeurilor, reciclare și tratare modernă;

– Modernizarea sistemelor de apă și canalizare;

– Reabilitarea spațiilor verzi și regenerare urbană în cartiere dense;

– Sisteme digitale integrate pentru gestiunea urbană.

Măsurile vor fi analizate, discutate public și implementate etapizat, ținând cont de nevoile reale ale orașului și de sprijinul comunității.

Implementarea proiectelor prevăzute în cadrul PAOV este susținută de un plan solid de finanțare. Peste 90% din bugetul total estimat va fi acoperit din fonduri europene, prin programe precum PNRR, InvestEU, Horizon Europe și LIFE. Restul finanțării va proveni din bugetul local și alte surse externe, inclusiv obligațiuni verzi, parteneriate public-private și instituții financiare internaționale, precum BERD.

Documentația completă poate fi consultată pe site-ul www.pmb.ro, în secțiunea Proiecte supuse dezbaterii publice: link: https://www3.pmb.ro/institutii/cgmb/dezb_publica/proiecte

Articolul Planul de Actiune pentru un Oras Verde (PAOV), lansat in dezbatere publica! E vizata capitala! apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link