Blog

Mesajul ministrului Transporturilor, Razvan Cuc, cu ocazia Zilei Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene

Mesajul ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, cu ocazia Zilei Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene

„Sărbătorim astăzi, pe 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, ocazie ce ne dă prilejul de a-i onora pe toți marii noștri pionieri ai aviației precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli, dar și un moment de mulțumire pentru toți cei care sunt parte a aviației din țara noastră.
Chiar dacă în fiecare zi, când suntem la bordul unei aeronave, le mulțumim pentru profesionalismul lor, 20 iulie este ocazia, din fiecare an, în care gândurile noastre de mulțumire se îndreaptă către ei: către piloții noștri pentru care doar cerul este limita, către însoțitorii de bord care au întotdeauna o vorbă bună pentru noi, către coordonatorii de la sol și către întreg personalul tehnic. 
Tot astăzi, onorăm sacrificiul eroilor români cei care, prin curaj și sacrificiu suprem, au devenit eroi ai misiunilor în care s-au implicat și care acum ne privesc din ceruri. Lor le datorăm recunoștința noastră și le vom păstra vie memoria.
Tuturor angajaților din structurile de aviație ale Ministerului Transporturilor le doresc ore line de zbor, cer senin și misiuni ușoare, care să le facă, în continuare, cinste.
Veți avea întotdeauna respectul si sprijinul meu!
La multi ani, aviatorilor noștri! La mulți ani, forțelor noastre aeriene!

*Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sâmbătă, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piaţa Aviatorilor, s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori.
Pe timpul ceremoniei au evoluat aproximativ 25 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAR-99 Standard, C-27J Spartan şi IAR-330 Puma aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, şase elicoptere tip EC-135 şi Mi-17 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, trei elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii şi cinci aeronave tip Extra 300 aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Foto: Razvan Cuc

Sărbătorim astăzi, pe 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, ocazie ce ne dă prilejul de a-i onora pe toți marii noștri pionieri ai aviației precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli, dar și un moment de mulțumire pentru toți cei care sunt parte a aviației din țara noastră.