
Explozii la metrou! Exercitiu NATO de salvare si evacuare a victimelor
Explozii repetate la staţia de metrou Piaţa Romană din Bucureşti. Peste 200 de oameni au rămas blocaţi în două garnituri de tren. Victime, țipete de disperare, echipaje de urgență în acțiune! Este scenariul unui amplu exerciţiu militar în care aproape 350 de pompieri, paramedici şi medici militari au fost mobilizaţi, în cursul nopţii de joi spre vineri în capitală. Salvatorii români au fost ajutaţi de parteneri din Ungaria.
Potrivit unui scenariu bine pus la punct, o mare parte din persoanele afectate au rămas blocate în două garnituri de tren, una aflată în staţie, cealaltă, în tunel. S-a intervenit pentru evacuarea a cel puțin 160 de persoane prin staţia Piaţa Romană, în apropierea căreia s-a produs incidentul. 20 de victime au fost salvate în staţia Universitate şi alte 20, la Piaţa Victoriei.
A fost o mare de oameni, o desfășurare de forțe impresionantă, la care au participat echipaje de urgență dar și 70 de medici militari.
Raed Arafat – şeful DSU: La un moment dat spitalele respective nu au mai putut primi pacienţi, motiv pentru care s-a amenajat un spital temporar la ASE. În acest spital sunt zone de triaj, de unitate de primiri urgenţă. Ce este în spatele nostru şi mai sunt asigurat de către colegii de la MAPN un bloc operator cu 3 zone de operaţii unde poate să facă Control al leziunilor până Ce bolnavul pot ajunge la spital.
Florentina Ioniţă-Radu – comandantul SCUMC: Am participat cu 10 ambulanţe pe componenta de prespital şi cu medici şi brancardieri care să asigure tot serviciul medical necesar.
Cu această ocazie, însă, intervențiile au scos la lumină faptul că, într-adevăr, sunt probleme cu gurile de aerisire, dar și în privința unor spații speciale de evacuare, în cazuri de extremă urgență.
Surse foto: antena3.ro, libertatea.ro, IGSU

Potrivit unui scenariu bine pus la punct, o mare parte din persoanele afectate au rămas blocate în două garnituri de tren