
EUROPA MAI SIGURA: INTALNIRE A CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE AL EUROPOL, LA BUCURESTI
În perioada 23 – 24 mai 2019, în contextul deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Poliția Română a organizat întâlnirea Consiliului de Administrație al Europol (Europol Management Board).
Potrivit unui comunicat oficial din partea Poliției Române, la eveniment au participat 90 de reprezentanți ai statelor membre ale Uniunii Europene, Comisiei Europene și Europol.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte referitoare la strategia Europol, managementul informațiilor în domeniul interoperabilității, precum și aspecte financiare și de resurse umane.
De asemenea, au fost dezbătute teme precum îmbunătățirea cooperării cu Interpol și Statele Unite ale Americii, activitatea ofițerilor de legatură ai Europol detașați în Balcanii de Vest, protecția datelor și evoluția instituției în contextul Brexit.
Consiliul de Administrație al Europol constituie, alături de directorul executiv, structura administrativă și de gestionare a Europol, fiind instrumentul principal de guvernanță al agenției de aplicare a legii.
Consiliul asigură orientarea strategică, supraveghează punerea în aplicare a sarcinilor Europol și îndeplinește alte funcții, conform mandatului. Consiliul de administrație al Europol este format dintr-un reprezentatnt al fiecărui stat membru și un reprezentatnt din partea Comisiei Europene, în prezent fiind prezidat de comisar-șef de poliție Andrei LINȚĂ, director al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

În perioada 23 – 24 mai 2019, în contextul deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Poliția Română a organizat întâlnirea Consiliului de Administrație al Europol (Europol Management Board).