Cultura

Din povestile (adevarate) Bucurestilor de altadata: Casa proiectata de Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din Romania

Case, povești, oameni din… București: Casa de pe strada Louis Pasteur 39 colț cu strada Obedenaru este proiectată de Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din România.
A fost eleva lui Ion Mincu și a lui Petre Antonescu. Casa a fost construită în 1926-1927, în stil neoromânesc, dar cu amprenta personală a Virginiei Andreescu Haret. Printre clădirile pe care le-a proiectat în București mai sunt: Liceul Dimitrie Cantemir, Liceul Gheorghe Șincai (partea dinspre Șerban Vodă), clădirea fostului Ansamblu Tinerimea Română.
Virginia Andreescu Haret a proiectat, luați în seamă, peste 150 de clădiri în București și în țară. A fost prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general. (***imagini și informații din turul Cu bastonul prin București-în cartierul Cotroceni organizat de A.C.E.N.)

*Maria Virginia Andreescu Haret (n. 21 iunie 1894, București, România – d. 6 mai 1962, București, Republica Populară Română) a fost prima femeie arhitect din România, obținând diploma în 1919[1], și prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei organizat la București, în 1981.
Maria Virginia Andreescu s-a născut în anul 1894, în București. A fost nepoata de frate a celebrului pictor Ion Andreescu.
La 6 iulie 1919 a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București cu mențiunea ”foarte bine”, fiind prima femeie-arhitect din România.
Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al ministerului Educației naționale, de unde s-a pensionat în 1947. În perioada interbelică a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. Pentru activitatea sa, a primit de-a lungul vieții nenumărate premii care i-au confirmat valoarea.

sursa foto: București. Oameni, case, povești

Maria Virginia Andreescu s-a născut în anul 1894, în București. A fost nepoata de frate a celebrului pictor Ion Andeescu.