ANALIZĂ ZF: Haos în dezvoltarea Capitalei: Nicio primărie de sector din Bucureşti nu a răspuns într-o lună la întrebarea „Câte cărţi de identitate au fost emise în ultimii cinci ani pentru adrese noi, care nu existau anterior?”

În contextul dezvoltării imobiliare din Bucureşti, cu un nivel record al livrărilor de locuinţe noi în ultimii patru ani, dublu faţă de cei patru ani anteriori, ZF a vrut să afle câte buletine cu adrese noi, care nu existau înainte de anul 2019, au fost eliberate în Capitală. Acesta ar fi, în modul cel mai simplu, principalul indicator pe care îl pot folosi primarii pentru a elabora strategiile de dezvoltare urbană ale sectoarelor pe care le conduc.

Multe dintre ansamblurile rezidenţiale noi din Bucureşti se află pe terenurile unor foste fabrici, ferme sau chiar pe terenuri virane, astfel că tot acest „miracol” rezidenţial are în spate adrese nou-create, are în spate familii, copii, nevoi. 

Citeste mai departe pe zf.ro