In imagine: București, Turnul Colței, cca. 1880.
Foto: Ioan Niculescu
Poate una dintre cele mai frumoase imagini cu celebra construcție din centrul capitalei.
Turnul Colței sau Turnul Colții, cu o înălțime de 50 de metri, a fost construit între 1709 -1714 în București, fiind conceput și realizat ca o componentă a ansamblului Mănăstirii Colțea, căreia îi servea inițial drept clopotniță. Clopotul din turn, turnat în 1775, cântărea aproximativ… 1.700 de kg.
Pisania montată deasupra intrării boltite a turnului, avea următorul text:
„Această înconjurare de zid, cu toată coprinderea din temelie, s-au zidit de dumnealui jupân Mihai Spătarul Cantacuzino, carele fiind coprins de dumnezeiască râvnă, toate acestea foarte înfrumusețate a făcut precum se vede, pentru mărirea și slava lui Dumnezeu și pentru veșnica pomenire a dumnealui și a tot neamul dumnealui și s-au săvârșit în zilele luminatului Domn a toată Țara Românească, Io Ștefan Vodă Cantacuzino, fiind Arhiereu – Mitropolit prea sfințitul părinte Antim în anul 1715”.
DETALII: Turnul Colței se înălța la 20 de metri de scările pridvorului bisericii Colțea, el înscriind un plan în dublu H a cărui suprafață totală era de 100 mp., iar gangul de acces se încheia cu o boltă semicilindrică ce avea înălțimea de aproximativ 3,50 m. Turnul Colței era pe atunci edificiul cel mai înalt din București, forma motivul principal al intrării în curtea bisericii Colțea, din anul 1715 fiind înconjurat cu ziduri. În timp ce baza robustă amintea stilul autohton al mănăstirilor fortificate, partea superioară era mai suplă și de inspirație germană și suedeză. Avea o decorație bogată, de tip brâncovenesc, cu o spectaculoasă balustradă sculptată și ieșită pe console ornamentate cu figuri de lei și o înălțime ce depășea orice alt turn-clopotniță din Muntenia. În micul lapidariu de lângă Biserica Stavropoleos, din București, pe lângă alte exponate se păstrează și două console ale balustradei ornamentale ale Turnului Colței. Balustrade și fleuroane de piatră, montate între coloanele bisericii Colței, în cursul restaurării din 1895-1900, realizate de arh. G. Mandrea, provin și ele, probabil, de la Turnul Colței.
La 26 octombrie 1802 a avut loc un cutremur, care se estimează că a avut o magnitudine de 7,7 grade pe scara Richter, care a provocat nenumărate incendii în Bucureștiul în care majoritatea clădirilor erau din lemn, precum și surparea unei porțiuni din turnul Colței.
Dionisie Ecleziarhul, călugăr caligraf și cronicar, autorul unui “Hronograf” care prezintă istoria Țării Românești între 1764 – 1815, scria despre cutremurul din 1802: “s-au cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din București și clopotnița cea vestită (Turnul Colței), care era podoaba orașului, cu ceasornic au căzut și s-au sfărâmat, și era atunci mare frică”. Clopotul a căzut chiar peste un vânzător care se afla atunci în gangul clopotniței. Clopotul a fost dus la Mănăstirea Sinaia și instalat în clopotnița ridicată în 1892 pe latura sudică a incintei.
În zioa de Vinerea Mare, la leat 1802, octomvrie 14, la 7 ceasuri de zi, s-au cutremurat pământul foarte tare. Aici în București s-au ruptu și turnul cel înalt Colțea, care era podoaba orașului, iar din casele boerești și din cele de obște prea puține au scăpat zdravene. În multe locuri s-au desfăcut pământul, eșind nisip și apă. Și a doa zi, iarăș s-au cutremurat, dar nu așa tari, la 3 ciasuri den zi.
Altă mărturie despre cutremurul din 1802, care a afectat grav mănăstirea și turnul: „La șapte ceasuri din zi s-au surpat foișorul din jos și cu un colț de zid, până la foișorul de piatră”. Etajele superioare i-au fost refăcute de lemn și a slujit o vreme drept foișor de foc. Cutremurele din 1829 și 1838 au lăsat și ele urme adânci.
În perioada 1835-1846 s-a demolat vechea mănăstire, turnul rămânând cu funcția de foișor de foc. A fost demolat și el în august 1888, din cauză că structura sa era deja foarte șubredă și exista riscul prăbușirii totale în orice moment. Mai mult, era amplasat în fața Mănăstirii Colțea și împiedica lărgirea uliței Colței (actual bulevard I. C. Brătianu), care asigura axa nord-sud a Bucureștilor. Demolarea turnului s-a făcut la cererea Eforiei Spitalelor Civile, academicianul Gheorghe Sion arătând că importanța istorică și artistică a turnului era „nulă”, cu aprobarea primarului Bucureștiului Emilian Pake-Protopopescu[8], în pofida unor ample proteste ale bucureștenilor. Simțind în această distrugere un adevărat atentat la păstrarea patrimoniului edilitar-istoric al orașului, Barbu Ștefănescu Delavrancea a publicat în ziarul Dimineața din 31 august 1888 (nr. 132) un articol de protest, din care se conturează următoarea concluzie: „Turnul Colțea avea rădăcini istorice și estetice în capitala noastră. Aceste probleme au fost lămurite și este atât de adevărat, încât nu putea fi la primărie decât un colivar ordinar ca să nu simtă și să nu înțeleagă acest adevăr”.
Sub carosabilul actualului bulevard se mai găsesc încă fundațiile Turnului Colței.[16] Pentru o perioadă, în fața Palatului Șuțu, pe carosabilul bd. 1848 (actual Brătianu), pe sensul de mers spre Piața Unirii, contururile fundațiilor Turnului Colței erau marcate cu piatră albă, dar au fost acoperite cu asfalt în cursul lucrărilor de reabilitare a carosabilului.
Trebuie știut că, după dărâmarea Turnului Colței, necesitatea de a avea un nou punct de observație a dus la ridicarea unui alt turn, după planurile arhitectului-șef al Bucureștiului, George Mandrea. Cu 42 de metri înălțime, Foișorul de Foc a fost folosit, până în 1935, ca turn de observație pentru apărarea împotriva incendiilor.
Colorizare/retușare- Fost
