La sediul Consiliului Județean Prahova, a avut loc, în cursul zilei de luni, o întâlnire de lucru pe care conducerea forului județean o califică drept esențială pentru viitorul sistemului medical din județul nostru. Împreună cu echipa de conducere a Spitalului Județean de Urgență, alături de direcțiile de achiziții și proiecte din cadrul CJ, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu a analizat stadiul a trei investiții majore aflate în pregătire.
Echipa iși concentreaza eforturile pe proiectele deja depuse la Ministerul Sănătății pentru finanțare:
– Dezvoltarea și modernizarea secțiilor de Chirurgie;
– Înființarea unității pentru Arși;
– Construirea unui Spital Nou.
Obiectivul acestei etape este clarificarea procedurilor și accelerarea implementării.
„Sănătatea nu se construiește prin declarații, ci prin muncă tehnică, coordonare și continuitate. Apreciem implicarea directorului spitalului și a întregii echipe medicale care lucrează susținut pentru deblocarea acestor proiecte vitale”, opnează conducerea CJ Prahova în acest context și,drept e, aici nu e vorba de cuvinte și fraze, ci… de fapte.
Consiliul Județean Prahova rămâne, așadar, un partener activ al sistemului medical.
Investițiile în infrastructură înseamnă, în final, servicii mai bune pentru pacienți și condiții de muncă superioare pentru personalul medical. Aceasta este direcția în care mergem: cu responsabilitate și consecvență.
Articolul Trei proiecte majore pentru SĂNĂTATEA prahovenilor, discutate la Consiliul Județean Prahova apare prima dată în Prahova Medicala .
