Consiliul Județean Prahova a lansat două proceduri de achiziție publică prin care vor fi semnate contracte esențiale pentru modernizarea serviciilor medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești.
Prima licitație vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea Secției Chirurgie, iar cea de-a doua se referă la Reabilitarea, modernizarea și dotarea Unității Funcționale Arși a spitalului.
Proiectele au fost aprobate în ședința CJ din 29 octombrie 2025, fiind inițiate de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, ca parte a procesului amplu de modernizare a celei mai importante unități medicale din județ.
Modernizarea Secției Chirurgie urmărește crearea unor spații conforme standardelor actuale, cu saloane cu băi proprii, cabinete medicale, săli de tratament, zone aseptice și septice, precum și spații adecvate personalului medical.
În ceea ce privește Unitatea Funcțională Arși, proiectul prevede reorganizarea, extinderea și dotarea acesteia, pentru asigurarea unor condiții optime de tratament pentru pacienții cu arsuri grave. În prezent, compartimentul dispune de doar două saloane; noul proiect include două rezerve individuale de izolare, o zonă modernă de acces și un filtru ATI Arși, toate conforme normelor actuale.
Prin aceste investiții, CJ Prahova face un pas important spre creșterea calității actului medical și modernizarea infrastructurii de sănătate la nivel județean.
Articolul CJ Prahova lansează două licitații majore pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești apare prima dată în Prahova Medicala .
