În inima Bucureștiului, Campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară se transformă într-o scenă inedită, unde trilurile privighetorilor se vor împleti cu sunetele unei viori de excepție. Alexandru Tomescu, violonistul care dăruiește emoție la fiecare apariție, va susține un concert caritabil, oferind publicului o seară de neuitat în mijlocul naturii.
„Muzica poate fi puntea dintre inima omului și natura aflată în suferință.” – acest mesaj devine laitmotivul serii. Prin sunet și liniște, prin note și păsări, evenimentul reamintește fiecăruia dintre noi de legătura profundă pe care o avem cu lumea vie.
Pentru cine este Noaptea Privighetorilor?
Pentru copiii care încă nu au pășit într-o pădure adevărată, dar pot învăța să o iubească.
Pentru părinții care își doresc să le ofere celor mici lecții de empatie și respect față de mediu.
Pentru profesorii care duc educația mai departe.
Articolul VENITI, PRIVIGHETOAREA CANTA SI LILIACUL E-NFLORIT pentru ca… Noaptea de 23 mai este NOAPTEA PRIVIGHETORILOR apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
