Sunt aceștia aristocrați britanici din India, judecând după contururile arhitecturale ale cupolelor Mughal și arcadelor cu chilă?
„Nu, este Bucureștiul, în 1916, iar arhitectura este neoromânească, stilul național al României. Personajele sunt familia domnitoare, un catolic din sudul Germaniei, Regele Ferdinand, și o britanică anglicană, Regina Marie, împreună cu fiul lor român ortodox, Prințul Nicolae. De ce arhitectura arată ca cea din India Mughal? Se datorează principalelor sale rădăcini de inspirație, stilul muntenesc din sudul României secolului al XVIII-lea, care la rândul său este influențat determinist de stilul Adrianopol/Edirnekari otoman, care a avut o importantă componentă stilistică moghală și persană. Această origine explică, de asemenea, asemănările izbitoare dintre stilurile neoromâne și neotomane, care uneori pot fi confundate de ochiul neantrenat”, explică Ștefani Marhau, cea care a postat în mediul online fotografia de colecție.

O completare importantă o aflăm de la dl Cristian Bulfon care ne dezvăluie că în cauză e un instantaneu surprins în centrul Bucureștilor… „Este în Piața Victoriei și pe fundal se vede Palatul Funcţionarilor Publici (foto2), avariat la bombardamentul din 28 iunie 1944 și ulterior, demolat”.
