Cadavrul unei femei, gasit in raul Dambovita, in capitala

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 11 Poliție au fost sesizați, miercuri 10 ianuarie, cu privire la faptul că, în râul Dâmbovița, se află o persoană, posibil înecată. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și scafandri SMURD, care au procedat la extragerea persoanei în cauză, o femeie în vârstă de 64 de ani.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul victimei, informează Poliția Capitalei.

De asemenea, trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Din cercetările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că, în cursul zilei de 9 ianuarie 2024, a fost sesizată dispariția unei femei, în vârstă de 64 de ani, de către familie. Femeia a plecat de la adresa de domiciliu, din Sectorul 3, la data de 9 ianuarie 2024, în jurul orei 11.30 (nu se cunoaște exact motivul) și nu a mai revenit. Imediat după sesizarea depusă privind dispariția persoanei, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 au fost demarat procedurile pentru depistarea femeii.

După efectuarea activităților specifice, se va stabili cu exactitate dacă persoana găsită în apă, este aceeași persoană, despre care am fost sesizați și care face obiectul cazului de dispariție, înregistrat la Serviciul de Investigații Criminale Sector 3, au transmis polițiștii.

foto: ziare.com