Piața Amzei
Halele din Piaţa Amzei au fost construite în anul 1872 de către arhitectul Alexis Godillot. În anii ’30, în contextul modernizării Bucureștiului, o parte din halele agro-alimentare ale orașului au fost mutate la periferie, fiind considerate spații insalubre. Astfel, s-a decis și demolarea halelor din Piaţa Amzei, în locul acestora urmând să fie construită o clădire modernă cuprinzând un cinematograf, o bibliotecă publică și judecătoriile de sector. Ulterior, cinematograful a fost înlocuit cu o sală de teatru, iar clădirea a găzduit până la urmă majoritatea funcţiunilor primăriei de sector. În afară de construcţia nouă, restul amplasamentului a continuat să funcţioneze ca Piaţa Agroalimentară Amzei până în 2007, când Primăria Sectorului 1 a demarat lucrările de modernizare prin care piața urma să devină una dintre cele mai moderne din București. Construcţia a durat doi ani, iar alegerea soluției de arhitectură s-a facut printr-un concurs de proiecte organizat de Primăria Sectorului 1 în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din Romania.
Din lipsă de personal și resurse financiare, Piaţa Amzei a fost concesionată încă de la inaugurare pe o perioadă de 35 de ani, însă după numai 6 luni de la atribuirea contractului, Administraţia Pieţelor Sector 1 l-a reziliat unilateral. De atunci și pană în prezent, cei 7.000 de metri pătraţi, cele 40 de locuri de parcare și locaţia centrală nu au reușit să îi readucă pieţei efervescenţa de alta dată. Chiriile mari și situația incertă a administraţiei nu au încurajat nici comercianţii, nici cumpărătorii, spaţiul devenind din ce in ce mai gol (potrivit https://institute.ro/ ).
Altfel spus, aici istoria se întâlnește sau… se izbește, mai degrabă de prezent. Într-o notă discordantă pe care chair bucureștenii o remarcă. Aceia cărora le pasă și care văd cum patrimoniul, în tot mai multe locuri e… „scos din scenă” ca o paiață, vorba regretatului Jean Constantin.
Așezământul I.C. Brătianu
Trebuie știut, însă, că Zona Amzei nu este doar una comercială. Pe fiecare stradă din apropierea pieței găsești fragmente de neprețuit din patrimoniul arhitectural al Bucureștiului, care de cele mai multe ori găzduiesc și organizații profesionale din sfera industriilor culturale și creative.
Pe strada Biserica Amzei, complexul de clădiri în stil neoromânesc, care a aparținut familiei Brătianu și care are în centrul său Așezământul Brătianu, nu este în totalitate abandonat.
Chiar vizavi de Biserica Amzei, se află biblioteca Uniunii Artiștilor Plastici și sediul revistei Arta, precum și atelierele unor artiști, printre care și cel al lui Roman Tolici.
Totuși nu e totul… foarte roz. Și trebuie văzută, cunoscută… REALITATEA.
Casa Mița Biciclista
În vecinătate dăinuie, este semnalizată casa care a aparținut Mariei Mihăescu, cunoscută drept Mița Biciclista, clădirea fiind renovatăși reabiltată cu succes. Se spune că celebra mița, originară din Prahova, a fost curtată de bărbaţi celebri precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar de Regele Ferdinand despre care se vorbea că i-ar fi făcut cadou casa care se află şi astăzi în apropiere de Piaţa Amzei şi care îi poartă şi numele. Clădirea a fost construită la începutul secolului al XX-lea, cu faţadă în stil Art Nouveau. La vremea ce vestește sărbătorile a devenit o tradiția ca acest simbol arhitectural să fie poavazat după moda altor clădiri sitorice din marile capitale ale europei, dar poate că, într-o măsură ceva mai accentuată, chiar prea stridentă pentru a mai inspira distincție, noblețe, farmec…
Castelul prinţesei adormite din spatele Pieţei Amzei
Și el… e tot acolo, în arealul Amzei care abia se mai agață de amintirile altor vremuri. „Palatul (foto 2) nu arată mort, ci adormit. Pare a fi cât de cât întreţinut, spre deosebire de nenumăratele case părăsite din Bucureşti, devastate, cu ferestrele căscate ca nişte ochi morţi. A funcționat aici un cazinou, poate, la un moment dat, o întreprindere și-a avut birourile în clădire. Dar, mare parte din vreme, am văzut porțile ferecate și ferestrele închise, pleoape coborâte într-un somn adânc. Nu încercaţi să bateţi la poarta castelului prinţesei adormite: probabil cei 100 de ani ai blestemului nu s-au scurs încă, iar în castel toată lumea doarme, şi prinţesa, şi regele şi regina, şi curtenii, şi bucătarii, şi bodyguard-ul…”, consemna, la un moment dat, Silvia Colfescu… pe www.litero-mania.com/ , încercând să tragă un semnal asupra unei bijuterii arhitecturale „trezită” acum într-un melanj de stiluri, intenții, inițiative care strică, parcă tot mai mult întreaga zonă. „Pe zi ce trecese îndepărtează cu râvnă, „mireasma acelui vechi frumos” care ținea altădată faima Bucureștilor, menită să… întreacă vremurile, cum se zice, numai că… ambiția noului, al mult-disputatelor provocări ale mileniului III face mai mult rău. Ca un troll… (*un troll este este un provocator fără cauză, cineva care lansează o discuție cu scopul de a recrea un conflict de idei), ne spune un bucureștean IUBITOR DE BUCUREȘTI. Cu tristețe… pentru că, spune dumnealui, nu există, sau se simte și chiar… „rănește” un „concept unitar”, o logică, ceva care să cuprindă și să armonizeze noul cu vechiul, să se ia în seamă la modul cel mai coerent și eficace moștenirea arhitectural-istorică, valorile, compoziția, dacă putem spune așa”. Și are drepate. Acum, totul dă impresia unui mozaic, ceva… hibrid care nu face bine, asta e clar- nici prezentului, nici viitorului… și, mai rău, așa ceva se întâmplă în multe locuri din București și… nu numai!
O plimbare pe celelalte străzi ce delimitează perimetrul Amzei, duc călătorul la Biblioteca Mihail Sadoveanu din str. Tache Ionescu nr. 4, la sediul UNITER din str. George Enescu nr. 2-4 sau la cel IAA de pe Calea Victoriei 126, adresă unde se află și Teatrul Act, precum și în localuri sau magazine mai vechi sau foarte noi.
Sunt acolo, încă…. Orareât or mai fi?!- destule clădiri vechi, de patrimoniu. Ai senzația că… striga după ajutor. Merita ca totul să fie integrat ntr-un concept gândit, scuzați pleonsmul, cu capul. Zona asta, ca multe altele, merită respect. Și din parte aadminsitrației,și din partea celor puși să conceapă proiecte, și din patrea cetățenilor. Nu construit și „dres” totul la comandă, doar de dragul de a construi,de a… transforma…
P.S. Arhitectura (latinescul architectura, provine din grecescul ἀρχιτέκτων arkhitekton „arhitect”, din ἀρχι- „șef” și τέκτων „creator”) este atât procesul, cât și produsul planificării, proiectării și construirii clădirilor sau a altor structuri.
Practica, care a început în preistorie, a fost folosită ca modalitate de exprimare a culturii pentru civilizații de pe toate cele șapte continente. Din acest motiv, arhitectura este considerată a fi o formă de artă. Textele despre arhitectură au fost scrise din cele mai vechi timpuri. Cel mai vechi text care a supraviețuit despre teoria arhitecturii este tratatul De architectura din secolul I d.Hr., al arhitectului roman Vitruviu, conform căruia o clădire bună întruchipează firmitas, utilitas și venustas (durabilitate, utilitate și frumusețe).
Se pune, de asemenea, că ‘arhitectura este dincolo de utilitate’. Dar s-a propagate și o altă viziune, extrem de vocală și… demnă de luat în seamă, exprimată de mai multi autori, aproape identic; este cazul comparării arhitecturii cu muzica, la care s-a făcut apel încă din antichitate, dar care șochează prin similitudinea exprimării lui Goethe, Novalis și Schelling, toți trei numind arhitectura ‘muzică incremenită’ (NU, ACUM NU MAI E CAZUL PIEȚEI AMZEI!).
foto: www.litero-mania.com, Facebook, ziare.com
