AMOFM Bucuresti: 17.500 de persoane si-au gasit un loc de munca in primele 10 luni ale anului! Care e situatia la nivel national?

AMOFM Bucureşti informează că 17.500 de persoane au fost încadrate în muncă, în primele 10 luni ale anului.

Aproape 17.500 de persoane şi-au găsit un loc de muncă, în primele zece luni ale anului, prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă.

Conform datelor publicate marţi de AMOFM, din totalul celor 17.489 de persoane încadrate în muncă, 8.981 sunt de sex feminin.

 Tot astfel alăm că, în perioada 1 ianuarie – 30 octombrie 2023, un număr de 6.286 de persoane au peste 45 de ani (peste 55 ani, sunt 2.566), 5.704 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 4.248 au între 30 şi 35 de ani, 624 au între 25 şi 30 de ani (din care 183 tineri NEETs), iar 627 sunt tineri sub 25 de ani, dintre care 276 tineri NEETs.

În ceea ce priveşte nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, majoritatea au studii liceale (6.917), studii profesionale în cazul a 3.769 de persoane, iar 3.630 sunt cu studii superioare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în primele zece luni ale acestui an, 5.715 (32,68%) fac parte din categoria celor greu ocupabile.

LA NIVEL NAȚIONAL: 163.089 persoane angajate prin intermediul ANOFM, în primele zece luni ale anului 2023.

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în primele zece luni ale anului 2023, au fost încadrate în muncă 163.089 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2023, 75.397 au peste 45 de ani, 27.387 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 27.110 au între 25 și 35 de ani, iar 33.195 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 35.701 sunt tineri NEET.

Numărul femeilor încadrate este de 76.730, iar al bărbaţilor de 86.359, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 47,05 %%, respectiv de 52,95 %.

 În funcţie de rezidenţă, 83.988 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 79.101 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (55.264), gimnaziale (39.444), profesionale (37.096), 16.480 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele zece luni ale anului 2023, 60.946 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.